//

Energia frumuseții

Posted In: Detox

Tags: , , , ,

Unul dintre cele mai importante atuuri de care dispunem în căutarea frumuseții este energia. Ea este factorul-cheie pentru capacitatea noastră de a scăpa de kilogramele în plus, ușor și pentru totdeauna, de a ajunge la o stare excelentă de sănătate și de a arăta bine. De unde ne luăm energia? Din hrană, din aerul curat, din lumina soarelui. Energia noastră este mai prețioasă decât tot aurul din lume. Ea este un agent antiîmbătrânire mai puternic decât orice operație estetică, decât substanțele de tip Botox sau orice altceva.
Energia determină eficiența cu care ne funcționează organele, ne detoxifiem organismul și cu care corpul nostru își îndeplinește funcțiile de bază care contribuie la frumusețe. Energia ne regenerează ficatul și alte celule tisulare, elimină deșeurile din organism, ne ajută la menținerea greutății potrivite, păstrează colagenul din piele pentru ca ea să fie catifelată și părul sănătos și nu lasă sângele să stagneze ca să formeze cearcăne negre sub ochi. Cu cât dispunem de mai multă energie, cu atât suntem mai frumoși!

Mai multă energie = Mai multă frumusețe

Ce ne consumă energia? Cei mai mulți ne gândim imediat la activitățile fizice atunci când trebuie să explicăm ce ne consumă energia: mersul, alergatul, și alte activități fizice. Dar, dincolo de asta, mecanismul uimitor, care este corpul omenesc, organizează activitatea a miliarde de celule, în timp ce execută un număr extraordinar de funcții interne, și aceasta zi de zi.

Să ne oprim asupra uneia dintre aceste funcții, și anume digestia. Știați că procesul de digestie consumă mai multă energie decât orice altă funcție internă din organism? Unii experți estimează că digestia consumă până la 50-80% din totalul nostru de energie.

Să ne imaginăm că organismul nostru își ține energia într-o cămară, așa cum păstrăm noi mâncarea. Multe cutii, de toate mărimile, care sunt pline cu energia necesară diverselor funcții ale organismului – refacerea colagenului din piele, detoxifiere, creșterea părului și a unghiilor. În mijlocul cămării, se află o cutie cu mult mai mare decât toate celelalte, suficient de mare  pentru a încăpea în ea mai mult de jumătate din toată energia din cămară. Aceasta este energia folosită de organism pentru digestie.

Digestia este secretul obținerii unei frumuseți incredibile sau, dimpotrivă, al decăderii noastre, pentru că ne consumă toată energia care ne-ar trebui pentru alimentarea altor funcții.  Sistemul organismului nostru încearcă mereu să mențină un echilibru perfect, care să ne confere cea mai bună stare de sănătate și frumusețe, ceea ce este însă posibil doar după ce ne-am curățat de materialul toxic – atât sedimentele vechi cât și cele noi, acumulate constant. De ce stau lucrurile așa? Pentru că, în final, totul se reduce la digestie și la câtă energie avem.

Sursă articol – Tom Bohager – Enzymes: What the Experts Know, 2006

Sursa imagine
(CC) by 2.0 via Flickr

Take Back your Health Conference 2015.

           

Write a Reply or Comment:

Slabesc Frumos

Fashion

Recomandari:

Support us!

If you like this site please help and make click on any of these buttons!